Vrei sa construiești o casă? Nu fi unul dintre cei doi purceluși


De ce scriu despre AIA Proiect?

Nu cred că există cineva care să nu fi organizat măcar o dată în viață un eveniment mai mare sau mai mic și sigur toată lumea a auzit de vorba din bătrâni „fiecare om trebuie să sădească un pom, să consruiască o casă și să crească un copil”. Ce legătură au cele două idei?

De mică mi-au plăcut plantele (și când eram mică de tot și gândacii) așa că partea cu pomul am rezolvat-o din fragedă pruncie. Copil frumos, deștept și încă devreme acasă (nu-i așa că sunt modestă?) am de mai bine de 10 ani, așa că rămăsese de îndeplinit partea cu casa.

Sunt organizatoare profesionistă de evenimente pentru corporații cu peste 10 ani de activitate în Publicitate și Comunicare, timp în care am întâlnit tot felul de clienți și tocmai datorită acestei experiențe știu cât este de important să apelezi la specialiști, indiferent de ce ai de făcut, reparat sau rezolvat. De aceea, fiecare avem câte o meserie și nu ne putem pricepe la toate.
Cred că cel mai greu lucru în cariera mea a fost, nu să găsesc idei creative, nu să mă încadrez în bugete ci să îmi fac clienții să înțeleagă că în spatele oricărui eveniment bine organizat (de exemplu UNTOLD, Ceremonia de decernare a Oscarurilor, etc) și la care te uiți sau participi cu drag, stau niște zeci, uneori poate sute de ore de muncă, repetiții și alergătură ce la sfârșit fac loc acelei imagini frumoase, naturale și care te fac să spui de multe ori : „ce mare chestie să chemi niște trupe, să montezi o scenă” sau „mare brânză, sunt actori, știu cum să se poarte pe o scenă” sau și mai tradițional corporatist românesc „dacă nu era ideea mea de decor, degeaba vă agitați voi”.

Dar atunci când ceva iese prost, nu se aude bine un concert sau mai știu ce, toată lumea observă și comentează: „proastă organizare, nu au apelat la specialiști”. Pentru că, da, asta fac specialiștii. Fac diferența între frumos, natural, sigur și „dă Doamne să iasă bine”.

Cu toate acestea în minte și după ce am studiat piața, m-am prezentat, pentru a îndeplini proba „clădește o casă”, la AIA PROIECT. Mi-a plăcut de la început prezentarea lor: Căutarea permanentă a celor mai bune soluții, îmbinarea perfectă a caracteristicilor economice, constructive și estetice reprezintă, la AIA Proiect, o activitate continuă. În fiecare proiect pe care îl finalizăm lăsăm ceva din noi. Ne bucurăm alături de toți cei cărora le-am putut fi de folos și ne mândrim cu succesul pe care îl construim puțin câte puțin, zilnic.

Având pregătit de acasă următorul check-list (adică cu o listă de idei scrise cu liniuță de la capăt – pentru cei ce nu cunosc limba engleză sau acceptă doar comunicarea in limba română):
  • am teren (ceva detalii cu schița terenului)
  • am idei (ca toată lumea, dar sunt dispusă să aud și alte păreri)
  • am buget (nici prea prea, nici foarte foarte)
  • vreau o casă (cea mai frumoasă).

Întâlnirea AIA, când simți că cineva acolo sus te iubește!

Înarmată cu această listă, cu disponibilitatea de a da detalii dar neștiind exact ce mă așteaptă, am pășit cu dreptul (la propriu) în birourile AIA PROIECT. Pereții erau plini de schițe și proiecte, de tipuri de avize, autorizații și altele trebuincioase unei construcții.















În sinea mea, mi-am zis: sigur vor să impresioneze de la prima vedere. Dar după ce am început discuția cu consultantul AIA PROIECT, mi-am dat seama că nu e vorba de impresionare ci de REALITATE.

Am ajuns la concluzia, după ce am luat notițe serioase, ca la facultate la cursurile dificile, că partea de construcție propriu-zisă a casei sau realizarea proiectului de arhitectură (deși, eu credeam că aici va fi cel mai dificil, pentru că trebuie să împaci gusturile și dorințele clientului cu posibilitățile și normele tehnice), este cea mai ușoară.

Am notat peste 5 pagini de studențesc scrise mărunt cu tot felul de avize și autorizații de care aveam nevoie, cu informații despre ce înseamna proiect DATC, denumit înainte PAC (cum, nu știți ce înseamnă? Nici eu nu știam dar am aflat de la AIA PROIECT – Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire și care se numește iar PAC (nu, nu e Pac-pac-ul din filmele western ci Proiectul pentru Autorizația de Construire), studiu Geotehnic și multe alte avize și autorizații. Pe care, ce să vezi, trebuie să le obții înainte de a săpa prima lopată de pământ. Brusc, mi-am amintit de un desen animat din copilărie.

Îi știți pe cei doi gali simpatici care reușeau de fiecare dată să-l învingă pe Cezar? Ei bine, știți cele 12 probe pe care au trebuit să le treacă? Vă amintiți de PROBA BIROCRAȚIEI? Dacă nu o puteți revedea aici și apoi mai discutăm o dată.

Expresia feței mele cred că spunea deja totul. Uitasem de ideile de design, de proiect de casă, de întrebările legate de termene, buget și pași următori. Vă rog, mă salvează cineva?




Aveam în minte doar obținerea avizelor de construire. După câteva momente, am observat un mic zâmbet al consultantului AIA Proiect. Probabil că era obișnuit cu astfel de expresii de groază afișate de clienți. 

Dintr-o dată am recunoscut zâmbetul. Si eu îl afișez, ori de câte ori am de a face cu un client care nu știe ce înseamnă un eveniment, dar care realizează pericolele ce pot apărea dacă îl organizează după ureche. E zâmbetul profesionistului care știe ce are de făcut și care îți dă încrederea că ești pe mâini bune. 

Consultantul AIA Proiect mi-a spus doar atât Când faci lucrurile cu pasiune, treci mai ușor peste dificultăți, iar acestea devin, în cele mai multe situații, doar provocări. Atunci când ai încredere în ceea ce faci, lucrurile sunt mai simple. AIA Proiect este un birou de proiectare rezidențială și are un portofoliu de proiecte case optimizate cu arhitectura de concept. Fiecare, în felul său, face un loc mai frumos. Pe tot procesul de autorizare, noi stăm alături de beneficiari pentru a le face parcursul mai simplu și mai ușor de înțeles. Și a fost suficient pentru a mă convinge

Epilog sau bine că am fost al treilea purceluș!


Inutil să vă mai spun că, după semnarea contractului cu cei de la AIA Proiect, totul a fost ușor, firesc, fără surprize și am putut să mă ocup de ceea ce mă pricep: alegerea finisajelor, a mobilei și a petrecerii de casă nouă.


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018


Comentarii